Programul ERASMUS este parte a programului comunitar în educaţie LIFELONG LEARNING PROGRAMME (2007-2013) şi cuprinde acţiuni destinate cooperării europene în domeniul învăţământului superior.
Prin ERASMUS este sprijinită dezvoltarea dimensiunii europene a studiilor universitare şi postuniversitare, programul acoperind toate disciplinele şi domeniile de studiu.
ERASMUS a fost lansat în anul 1987, sub forma unui program destinat sprijinirii studenţilor în scopul efectuării unei perioade de studiu într-o altă ţară europeană, cu recunoaşterea formală a perioadei petrecute la instituţia parteneră.
Începand cu anul 1995, ERASMUS a devenit o subcomponentă a programului SOCRATES al Uniunii Europene. Concepţia generală şi obiectivele noului program au evoluat, astfel încât mobilitatea reprezintă, în prezent, doar unul dintre aspectele vizate la nivelul studenţilor şi al personalului didactic.
Noul program ERASMUS urmăreşte extinderea formelor de cooperare la nivelul învăţământului superior, oferind unui număr cât mai mare de instituţii partenere, posibilitatea de a participa în proiecte transnaţionale şi de a valorifica în interes comun tehnologia informaţională.
În prezent, ERASMUS furnizează burse de mobilitate pentru mii de studenţi, punandu-se accent pe asigurarea recunoaşterii academice a studiilor efectuate.
În acest sens, este demn de remarcat faptul că în octombrie 2002 Comisia Europeana a celebrat atingerea numarului de 1.000.000 de studenti ERASMUS la nivel european.
Colaborările Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa” din Iaşi cu alte universităţi din Europa (pe acest tip de program) sunt gestionate de Oficiului de Programe Comunitare.
Detalii privind: instituţiile de învăţământ superior din Europa care au încheiat acorduri ERASMUS cu Facultatea de Bioinginerie Medicală, numărul de mobilităţi, perioadele de mobilitate precum şi responsabilii fiecărei mobilităţi în parte, le puteţi afla accesând Burse ERASMUS Facultatea de Bioinginerie Medicală.
Experienţe Erasmus - in cadrul workshop-ului "De ce să fiu student Erasmus?" (VIDEO)
Gabriela Radu Bostan
Cristina Bogatu
Luciana Bostan